Via Domeniului Coroanei se întinde pe 277 de hectare. Așezarea într-un amfiteatru deschis spre Sud asigură un record de ore de soare per ciclu de vegetație (primii muguri din primăvară până la intrarea în hibernare). Solul este format dintr-un strat de cernoziom, sub care se află unul de calcar, apoi un fost fund de mare, această structură asigurând vinului aciditatea care să completeze perfect caracterul de fructe bine coapte al vinurilor. 

Cele 277 de hectare cultivate cu viță de vie sunt integral replantate, cu excepția câtorva butuci vechi de mai bine de un secol, care au contribuit la salvarea unui soi unic, Tămâioasa roză.

Facerea vinului este o îndeletnicire veche în toată Oltenia, inclusiv în zona Segarcei. Există atestări documentare încă din 1547 a faptului că, pe locul unde se află astăzi Domeniul Coroanei exista o vie seculară cultivată de către călugării schitului Segarcea. Cultivarea viței de vie și producerea vinului în zona Segarcea (județul Dolj) este menționată scriptic încă din 1557, într-un document prin care Pătrașcu cel Bun, tatăl lui Mihai Viteazu, dăruia ca zestre fiicei sale Maria ‘pământurile Segarcei’, viile și vinurile de aici fiind bine cunoscute la acea vreme.

După proclamarea Regatului, s-a creat și un domeniu al Coroanei, format din 12 moșii ale statului, Dintre aceste 12 moșii, cea de la Segarcea a fost singura căreia specialiștii agronomi și viticultori coordonați de Florian Davidescu și Dobre Rădulescu, datorită amplasării și condițiilor pedoclimatice existente, i-au dat drept destinație cultivarea viței-de-vie.

În ultimul deceniu al secolului XIX-lea, toate podgoriile din România au fost afectate de filoxeră, un parazit microscopic care distruge rădăcinile viței de vie. Din acest motiv, inițial a funcționat aici o pepinieră în care erau înmulțite peste 60 de soiuri de struguri, autohtone sau internaționale, pentru a servi la replantările din regiunile afectate de molimă. După ce pericolul filoxerei a fost îndepărtat, structura podgoriei a fost stabilită de către Davidescu în colaborare cu omul de știință Georges Couderc, care a făcut analiza solului din diverse parcele și a decis plantarea celor mai adecvate varietăți de struguri. De anii de până aproape de cel de-al doilea război mondial se leagă numele lui Temistocle Jugureanu, viticultorul și oenologul care și-a petrecut toată viața în această vie, și ale cărui vinuri au adus României onoruri și recunoașteri internaționale.

Pentru replantările făcute între 2005 și 2008, într-o buclă peste timp, plantele au fost luate de la aceeași familie Couderc. În această perioadă, au fost alese cele mai valoroase clone de soiuri românești, precum și soiuri internaționale valoroase, adecvate condițiilor din Segarcea (sol, temperaturi medii anuale, precipitații și insolație).

Astfel, Segarcea s-a dovedit a fi o a doua casă pentru strugurii iubitori de mult soare, precum Touriga Nacional și Marselan, și unul dintre puținele locuri unde Viognier-ul sau Cabernetul Franc au dat rezultate remarcabile. Și, alături de acestea, deținem – cu valoare de tezaur – un strugure cu adevărat unic în lume: Tămâioasa roză, un descendent al Muscatului Frontignan, salvat dintr-un colț de podgorie, unde câțiva butuci vechi de un secol s-au încâpățânat să supraviețuiască.

Bordeaux, Bourgogne, Piemonte și Domeniul Coroanei Segarcea împart paralela 44º, paralela vinurilor de neegalat.

Terroir-ul este definit în primul rând de soare – o medie de 1440 de ore de soare per ciclu de vegetație. Precipitațiile medii anuale însumează 565 mm, iar temperatura medie anuală este de 11 grade Celsius. Solul este format dintr-un strat cu grosime variabilă (20-70 cm) de cernoziom, mai subțire spre vârful amfiteatrului și mai consistent în vale, urmat de un strat consistent de calcar, sub care se asunde un fost fund de mare.

Aceste condiții asigură vinului o aciditate bună, care să completeze perfect specificul aromatic de fructe bine coapte al strugurilor.

Plantația a fost concepută astfel încât, acolo unde este nevoie, recoltarea și o parte dintre lucrări să poată fi făcute mecanizat. Cu toate acestea, de câte ori se poate, sau acolo unde specificul vinului urmărit o cere, lucrările (tăierea în verde, desfrunzitul sau recoltatul) se fac în continuare manual, cu forță de muncă locală. La polul opus, atunci când ploile prelungite fac dificil sau imposibil accesul în vie, stropirile de prevenire sau tratare a bolilor se fac inclusiv cu elicopterul.

O mare influență asupra felului în care vinul își va dezvolta aromele și gustul o au două operațiii, executate cu maximă atenție: tăierea în verde, adică alegerea lăstarilor, o lucrare în urma căreia se stabilesc limitele largi ale cantității de struguri care vor crește pe acei butuci, și normarea de dinaintea culesului, când în vie rămân doar cei mai buni struguri, care vor fi hrăniți cu dărnicie de rădăcinile obișnuite să pompeze sevă pentru mai multe fructe.

În toate lucrările executate în vie, încercăm să fim cât mai aproape de metodele tradiționale și să folosim cele mai potrivite soluții astfel încât să conviețuim cu natura, nu s-o exploatăm. De la înierbare (pentru a combate excesul de apă după ploi) la drenaje, de la un minimum posibil de substanțe de sinteză la cele peste 30.000 de cuiburi de trandafiri plantate la fiecare capăt de rând pentru a ne preveni din timp asupra unor infecții iminente precum mana, rugina sau făinarea, încercăm să creăm un tot armonios, iar biodiversitatea (atât floră, cât și faună) renăscută în jurul cramei stă drept dovadă că am ales calea cea mai bună.