În marama românească se întâlnesc meșteșugul și modestia. Cea mai fină țesătură de bumbac sau de mătase era împodobită cu motive geometrice al căror înțeles, astăzi aproape pierdut, era similar cu cel al semnelor cusute pe ie. Parte din portul tradițional românesc, era purtată pe cap cu demnitate atât de regină, cât și de femei simple în zilele de sărbătoare.

Pentru Domeniul Coroanei Segarcea, acest simbol se răsfrânge asupra celor 6 vinuri, din soiuri de viță 100% românești. Ele aduc bucurie omului care-și poartă istoria și tradițiile în inimă. Și, ca podgorie-model a regilor României, trimitem o reverență peste timp celei care a consacrat obiceiul neprețuit al purtării maramei, Regina Maria, cea care i-a stat alături Regelui Ferdinand la Marea Unire.

MARAMA

Fetească Albă

Un soi de struguri cu o istorie de aproximativ un mileniu, vinificat multă vreme ca soi rustic și nepretențios, dar care și-a redescoperit virtuțile odată cu renașterea recentă a vinului românesc. Un vin născut din struguri selecționați de pe cele 15 hectare de Fetească Albă plantate în podgoria Domeniului.

Mustul a fost extras la presiuni mici și limpezit natural, la rece. După o fermentare lungă, la temperatură controlată, vinul s-a înnobilat prin maturare pe drojdii fine, timp de minim 3 luni, cu batonnage periodic.

Feteasca albă este un vin prietenos, definit de eleganță și noblețe, cu arome florale intense și complexe.

MARAMA

Tămâioasă Românească

În tradiția recentă, Tămâioasa Românească era un soi dedicat exclusiv vinurilor demidulci și dulci, considerându-se că zaharurile reziduale contribuie la conservarea aromelor. În încercările noastre de a descoperi adevăratul potențial al soiului, am reușit să obținem vinuri seci cu potențial mare de învechire, iar Domeniul a lansat prima variantă comercială de Tămâioasă Românească sec din România.

Vinul este obținut din struguri de pe parcele cu densitate și producție mică, Domeniul beneficiind de 16 hectare cu Tămâioasă Românească. Strugurii au trecut printr-un proces de macerare peliculară pentru extragerea aromelor, mustul a fost extras la presiuni mici, apoi a fermentat la 15-18°C. A urmat maturarea pe drojdii fine, cu batonnage periodic. Îl caracterizează notele clasice de muscat și nuanțele fine de caramel.

MARAMA

Fetească Regală

Deși se apropie de aniversarea unui secol de când a fost descoperită și omologată, Feteasca Regală nu este încă pe deplin cunoscută. S-a crezut multă vreme că părinții săi sunt Feteasca Albă și Grasa, însă studii recente au infirmat această ipoteză. La Segarcea, am crescut acești struguri pe o suprafață de 3 hectare, timp de 15 ani, până când am descoperit întregul potențial al soiului.

Mustul a fost extras la presiuni mici și limpezit natural, la rece. După o fermentare lungă, la temperatură controlată, a urmat maturarea pe drojdii fine, timp de minim 3 luni, cu batonnage periodic. A rezultat un vin elegant și expresiv, cu note de piersică și turtă dulce.

MARAMA

Tămâioasă Roză

Strugure-simbol al Segarcei, Tămâioasa Roză este un descendent al familiei Muscat-urilor, adaptat la pământul Olteniei. Din cele 14 hectare plantate cu material salvat de la plante vechi de un secol, am reușit să consacrăm pe piață varianta demidulce a acestui soi, fără a înceta însă să experimentăm, descoperindu-i noi valențe.

Această variantă de vin sec a fost produsă din struguri selecționați, cu macerare peliculară a mustului, timp de 24 de ore, urmată de fermentare la temperatură controlată timp de 30 de zile.

Un vin tânăr, cu arome complexe care amintesc de trandafiri și fructe roșii tinere.

MARAMA

Fetească Neagră Rozé

Feteasca Neagră este cel mai vechi soi românesc, cu rădăcini în perioada primei domesticiri a viței sălbatice, ceea ce face ca soiul să se adapteze rapid la locuri noi, căpătând în fiecare regiune câte o expresie distinctă.

Strugurii pentru acest vin au fost selecționați de pe cele 13 hectare de Fetească Neagră ale Domeniului. După o macerare peliculară de 3-6 ore pentru a dobândi culoare, mustul presat ușor a trecut printr-un proces lent de fermentare la temperatură controlată.

Vinul obținut este delicat și amintește de piersicile albe din grădina bunicilor.

MARAMA

Fetească Neagră

Feteasca Neagră este considerată soiul-fanion al României, nu doar datorită vechimii și tradiției, ci și pentru capacitatea sa de a naște vinuri elegante, expresive și pline de personalitate.

Culeși de pe parcele cu densitate redusă de pe cele 13 hectare de Fetească Neagră ale Domeniului, strugurii au fost presați ușor, apoi trecuți printr-un proces de macerare-fermentare de două săptămâni în vase de vinificare cu piston pentru recirculare. Provenind din cea mai bună zonă pentru vinuri roșii din podgorie, din locul numit de lucrători „La Carieră”, am ales să nu maturăm vinul în vase de lemn, pentru a-i păstra expresia autentică.

Vinul este tânăr și viu, cu arome complexe, cu o densitate sesizabilă, dominat de note proaspete de fructe roșii.

Domeniul Coroanei Segarcea
Aveți peste 18 ani? | Are you over 18? Acest site se adresează doar persoanelor peste 18 ani. | This site is only for people over the age of 18