SĂRUT, noul vin rose de la Domeniul Coroanei Segarcea, este un omagiu adus sculptorului Constantin Brâncuși

feb. 19, 2021

Domeniul Coroanei Segarcea lansează de ziua națională Constantin Brâncuși (19 februarie) un vin dedicat artistului: SĂRUT. Inspirat din operele sculptorului, SĂRUT este un vin rose în care se împletesc două soiuri, Pinot Noir și Fetească Neagră.

Pe 19 februarie 2021, România sărbătorește 145 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Din dorința de a omagia artistul, dar și valorile românești, Domeniul Coroanei Segarcea lansează de ziua lui Constantin Brâncuși vinul SĂRUT, un vin despre iubire, despre magia întâlnirilor între jumătăţile potrivite și despre poveştile locurilor şi ale oamenilor.

O punte între două lumi, vinul SĂRUT reprezintă o legătură între sufletul pietrei, descoperit și explorat de Constantin Brâncuși în operele sale, și sufletul pământului, descoperit de vinul Olteniei. Pe același pământ al Olteniei, viile de la Domeniul Coroanei Segarcea cresc, rodesc și ajung să fie transformate în vinuri de calitate superioară, apreciate de critici din întreaga lume.

Inspirat de simbolul sărutului din operele lui Brâncuși și de modul în care sculptorul a pus în valoare spiritul românesc în creațiile sale, SĂRUT celebrează valorile românești și le transmite mai departe.

Domeniul Coroanei Segarcea este recunoscut pentru filosofia sa de omagiere a adevăratelor valori românești, așa cum arată și gamele Vardo, Simfonie, Marama, Soiuri rare, Principesa Margareta și Minima Moralia, multipremiate și recunoscute la nivel internațional pentru vinurile de excepție. Domeniul Coroanei Segarcea este podgoria cu cele mai multe premii internaționale aduse în România: 398 de premii și medalii câștigate la concursuri din Europa, Asia și America.

Domeniul Coroanei Segarcea a fost unul dintre cele douăsprezece domenii date în administrare Casei Regale, în 1884. În 1929, acesta primește dreptul de a produce vinuri cu Denumire de Origine Controlată (DOC), iar în 2002, familia Anghel preia compania. Cu pasiune și respect pentru încărcătura istorică a acestui loc, familia Anghel plantează pe pământurile domeniului vii pentru vinuri de calitate.

Din anul 2010, Domeniul Coroanei Segarcea este Furnizor Oficial al Casei Regale a României, titlu primit de la Majestatea Sa, Regele Mihai.

Vinul SĂRUT este disponibil online, direct pe site-ul producătorului https://domeniulcoroanei.com/shop/, în magazinele partenere de specialitate și în curând în rețeaua HORECA.

Domeniul Coroanei Segarcea
Aveți peste 18 ani? | Are you over 18? Acest site se adresează doar persoanelor peste 18 ani. | This site is only for people over the age of 18